Curtea de Apel Suceava a respins definitiv apelul formulat de Beșliu Maricel, condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru abandon de familie, după ce acesta a acumulat restanțe de 33.660 de euro la pensia de întreținere. Bărbatul a încercat să obțină suspendarea executării pedepsei, însă a depus apelul după expirarea termenului legal, susținând că problemele grave de sănătate l-au împiedicat să își verifice corespondența electronică.
Mai mult, Beșliu Maricel a afirmat că mesajul prin care îi fusese comunicată hotărârea judecătorească ar fi fost deschis de o altă persoană cu care locuia. Magistrații nu au considerat însă că aceste explicații justifică întârzierea.
Prin decizia definitivă pronunțată la 6 octombrie 2026, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de repunere în termenul de apel și a menținut situația juridică rezultată din condamnarea la închisoare, pronunțată de Judecătoria Săveni. Beșliu a fost obligat să achite și 300 de lei cheltuieli judiciare pentru apelul respins.
Numărul dosarului este 464/297/2025.
Restanțe de 33.660 de euro la pensia de întreținere
Potrivit documentelor judiciare, Beșliu Maricel avea obligația de a achita pensie de întreținere în favoarea a două persoane vătămate, conform unei hotărâri civile pronunțate la 4 iunie 2020.
În perioada noiembrie 2020 – 22 august 2024, acesta nu și-a îndeplinit, cu rea-credință, obligația de plată pentru o perioadă mai mare de trei luni, acumulând restanțe considerabile.
Judecătoria Săveni a reținut că bărbatul acumulase 3.530 de euro față de una dintre persoanele vătămate și 30.130 de euro față de cealaltă.
În total, este vorba despre 33.660 de euro, o sumă care depășește echivalentul a 160.000 de lei, la un curs orientativ de aproximativ 5 lei pentru un euro.
Hotărârea analizată nu detaliază cuantumul lunar al fiecărei pensii de întreținere și nici toate plățile sau eventualele achitări parțiale din intervalul respectiv. Prin urmare, nu se poate afirma că Beșliu nu a plătit absolut nimic în fiecare lună a perioadei analizate, ci că instanța a constatat neplata cu rea-credință a obligațiilor și acumularea restanțelor menționate.
Faptele au dus la trimiterea sa în judecată pentru abandon de familie.
La 10 august 2026, Judecătoria Săveni l-a condamnat pe Beșliu Maricel la doi ani și șase luni de închisoare cu executare. Instanța l-a mai obligat să achite 1.100 de lei cheltuieli judiciare către stat și 2.500 de lei către persoanele vătămate, reprezentând cheltuieli de judecată pentru onorariul avocatului.
Bărbatul, divorțat, cu studii gimnaziale și fără antecedente penale, avea posibilitatea să atace hotărârea în termen de zece zile de la comunicare.
Numai că nu a făcut acest lucru la timp.
A aflat de condamnare când l-a contactat un polițist pentru punerea în executare a pedepsei
Hotărârea de condamnare i-a fost comunicată lui Beșliu Maricel la 10 august 2026, pe adresa de e-mail pe care chiar el o indicase instanței.
Potrivit verificărilor efectuate de Curtea de Apel Suceava, documentul electronic a fost accesat la 11 august 2026, ora 15.25, moment de la care instanța a calculat termenul de apel.
Bărbatul nu a formulat însă apel în cele zece zile prevăzute de lege.
Sentința a rămas definitivă prin neapelare la 24 august 2026, iar în ziua următoare, 25 august, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În aceeași zi, Beșliu a fost contactat de un agent de poliție, care i-a comunicat că fusese emis mandatul.
Abia atunci, potrivit propriilor susțineri, bărbatul și-a verificat corespondența electronică și a descoperit că primise hotărârea de condamnare încă din 10 august.
Trei zile mai târziu, la 28 august 2026, a formulat apel, solicitând totodată să fie repus în termenul legal.
A invocat tuberculoza și hepatita B pentru a justifica întârzierea
În cererea adresată Curții de Apel Suceava, Beșliu Maricel a susținut că, în perioada iunie–august 2026, s-a confruntat cu probleme medicale importante.
Acesta a arătat că fusese diagnosticat cu tuberculoză încă din anii anteriori și cu hepatită B în stadiu avansat. A susținut că beneficiase de concediu medical, însă recuperarea fusese dificilă, iar organismul său nu era refăcut nici la momentul formulării cererii.
Din cauza stării de sănătate, condamnatul a afirmat că nu avusese posibilitatea să își verifice corespondența electronică și să afle la timp despre hotărârea instanței.
Totodată, a invocat faptul că mesajul electronic prin care îi fusese comunicată sentința ar fi fost deschis de o altă persoană cu care locuia.
Prin avocat, acesta a solicitat repunerea în termenul de apel, desființarea sentinței și a mandatului de executare, precum și schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Mai exact, Beșliu voia ca cei doi ani și șase luni de închisoare să nu mai fie executați în penitenciar, ci să beneficieze de suspendarea executării sub supraveghere.
De asemenea, a cerut suspendarea executării sentinței până la soluționarea demersului său.
Judecătorii: problemele medicale nu demonstrează că nu putea depune apel
Curtea de Apel Suceava a analizat documentele medicale depuse de condamnat, dar a concluzionat că acestea nu demonstrau existența unui impediment real care să-l fi pus în imposibilitatea de a formula apelul în termen.
Magistrații au explicat că legea permite repunerea în termen atunci când întârzierea este provocată de o cauză temeinică de împiedicare, precum un eveniment de forță majoră sau o boală gravă care face efectiv imposibilă exercitarea dreptului de apel.
În cazul lui Beșliu Maricel, documentele prezentate demonstrau existența unor probleme de sănătate, însă nu și imposibilitatea efectivă de a depune apelul.
Instanța a considerat că afecțiunile invocate puteau reprezenta dificultăți personale și medicale, dar nu justificau, prin ele însele, depășirea termenului legal.
Nici explicația referitoare la mesajul deschis de altcineva nu a fost acceptată.
Judecătorii au arătat că simplul fapt că o altă persoană ar fi accesat e-mailul nu dovedește că destinatarul nu putea afla despre conținutul hotărârii și nu putea exercita calea de atac în termen.
În consecință, Curtea a apreciat că întârzierea nu fusese determinată de o împrejurare obiectivă și neimputabilă condamnatului.
Astfel, apelul nu a mai fost analizat pe fond, iar judecătorii nu au examinat solicitarea de transformare a pedepsei cu executare într-una cu suspendare.














