Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost găsit de polițiști la volanul unui Volkswagen Sharan ajuns în șanț, în apropierea restaurantului Polaris din comuna Șcheia. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în jurul orei 20.54, pe strada Aviatorului, la intersecția cu DJ 178A.
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, aflați în patrulare, au observat autoturismul intrat în șanțul de pe partea dreaptă a drumului, cu partea din față orientată spre Ițcani.
La volan se afla un bărbat care, în momentul în care i-a văzut pe polițiști, a coborât din mașină. Acesta prezenta semne vizibile de intoxicație alcoolică și mirosea puternic a alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările au arătat că șoferul avea permis de conducere valabil, iar autoturismul avea ITP și RCA în termen.
Bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.














