”Știrea Sucevei” desfășoară campania ”Toarnă-ți dealerul” – dacă ai informații despre persoane care vând droguri în județul Suceava sau orice alt județ al țării, cât și în penitenciarele din România, ne poți scrie anonim. Restul e treaba noastră.
Procurorii DIICOT Târgu Mureș au dispus, la data de 15 octombrie 2026, reținerea a doi tineri, în vârstă de 20 și 23 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc. Cei doi au fost prinși în flagrant în municipiul București, în timp ce preluau și predau un colet care conținea peste 1,2 kilograme de canabis, destinat comercializării.
Potrivit anchetatorilor, flagrantul a fost organizat în cadrul a două acțiuni succesive, desfășurate în Capitală. Polițiștii au intervenit în momentele în care cei doi inculpați efectuau operațiunile de preluare și predare a coletului cu droguri.
Întreaga cantitate de canabis, de peste 1,2 kilograme, a fost indisponibilizată, iar cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.
La data de 16 octombrie 2026, procurorii DIICOT au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, solicitând arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările au fost desfășurate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.


















