Un elev de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Udești s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au descoperit că avea în ghiozdan un cuțit cu lama de aproximativ 20 de centimetri.
Incidentul a avut loc miercuri, 14 octombrie 2026, în jurul orei 12.00, când polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au desfășurat o acțiune la unitatea de învățământ, în urma unor informații potrivit cărora un elev ar putea avea asupra sa un cuțit.
În timpul verificărilor, oamenii legii l-au identificat pe elevul de clasa a VII-a, care avea în ghiozdan obiectul respectiv.
Întrebat de polițiști cum a ajuns cu un cuțit la școală, băiatul a explicat că îl folosise în aceeași zi, acasă, pentru a-și modifica o pereche de pantaloni. Când a plecat spre școală, intenționase să lase cuțitul într-un garaj, însă, găsindu-l închis, a decis să pună obiectul în ghiozdan și să meargă la cursuri.
Din verificările efectuate a rezultat că elevul nu a scos cuțitul din ghiozdan în timpul orelor și nici nu le-a spus colegilor că îl are asupra sa.
Polițiștii au ridicat cuțitul, a cărui lamă măsoară aproximativ 20 de centimetri.
Totodată, au fost informate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Udești, pentru dispunerea măsurilor care intră în competența acestora.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, urmând să fie stabilite toate împrejurările incidentului.














