Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Dămuc, județul Neamț, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la Poliția Municipiului Fălticeni pentru a anunța un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Miercuri, 7 octombrie 2026, în jurul orei 18.10, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni și le-a declarat oamenilor legii că, în aceeași zi, în jurul orei 07.00, a provocat un accident rutier pe strada Republicii din municipiu.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De precizat că testarea a fost efectuată la aproximativ 11 ore după momentul în care bărbatul susține că a provocat accidentul. Prin urmare, valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă concentrația constatată la momentul testării, nu alcoolemia pe care șoferul o avea în momentul producerii accidentului.














