Polițiștii din Vadu Moldovei au dispus, în data de 23 septembrie 2026, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru încălcarea unui ordin de protecție și violență în familie.
Cazul își are originea în data de 20 septembrie 2026, când polițiștii au fost sesizați prin 112 de o femeie de 26 de ani, aflată în proces de divorț, care a reclamat că soțul său ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva acestuia.
Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, femeia își lăsase cei doi copii minori în grija socrului său. Ulterior, aceasta a fost contactată pentru a veni să-i ia din zona unui bar din comuna Vadu Moldovei.
În momentul în care femeia a ajuns în zona indicată, din local ar fi ieșit soțul său, Lupu Ștefan, în vârstă de 27 de ani.
Împotriva acestuia era emis un ordin de protecție cu o valabilitate de trei luni, una dintre interdicții fiind aceea de a nu se apropia la mai puțin de 50 de metri de soția sa.
Femeia le-a declarat polițiștilor că bărbatul s-ar fi apropiat la aproximativ un metru de ea, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție.
Inițial, polițiștii au deschis un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.
Ulterior, cauza a fost discutată cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind dispusă continuarea urmăririi penale față de Lupu Ștefan pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.
În data de 23 septembrie 2026, polițiștii din Vadu Moldovei au dispus reținerea lui Lupu Ștefan pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.














