Un bărbat de 42 de ani a fost depistat de polițiști, duminică seara, 20 septembrie 2026, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Unirii din municipiul Suceava, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În jurul orei 20:15, un echipaj al Biroului Rutier Suceava desfășura activități de supraveghere și control al traficului rutier în cadrul acțiunii „Alcool”.
Polițiștii au interceptat și oprit un autoturism Ford care circula pe strada Calea Unirii.
La volan se afla un bărbat de 42 de ani. În mașină se mai aflau soția acestuia, pe scaunul din dreapta-față, precum și cei doi copii ai familiei, pe bancheta din spate.
În urma verificării documentelor și a bazelor de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că șoferul figura cu dreptul de a conduce „cu restricții – suspendat”.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat.













