Un accident rutier mortal s-a produs duminică, 20 septembrie 2026, în jurul orei 13:36, pe DJ 209B, pe raza localității Poiana Mărului, comuna Mălini.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, un bărbat de 47 de ani, din Poiana Mărului, conducea un moped Piaggio Liberty dinspre Mălini către Borca.
La un moment dat, în timp ce efectua un viraj la stânga, acesta nu s-ar fi asigurat și nu ar fi acordat prioritate unei autoutilitare Mercedes-Benz care circula regulamentar din sens opus, dinspre Borca către Mălini.
Autoutilitara era condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Bosanci.
În urma impactului, bărbatul de 47 de ani, aflat pe moped, a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.
Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul care conducea mopedul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat.
Trupul neînsuflețit al victimei a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, urmând să fie efectuată necropsia.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.














