”Știrea Sucevei” desfășoară campania ”Toarnă-ți dealerul” – dacă ai informații despre persoane care vând droguri în județul Suceava sau orice alt județ al țării, cât și în penitenciarele din România, ne poți scrie anonim. Restul e treaba noastră.
Un bărbat de 29 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – septembrie 2026, bărbatul ar fi procurat și vândut în mod repetat o substanță psihoactivă din categoria catinonelor, α-Etilaminopentiofenona.
Substanța ar fi fost comercializată cu 100 de lei pentru un gram.
Prins în flagrant cu aproximativ 250 de grame
La data de 17 septembrie 2026, inculpatul a fost prins în flagrant în municipiul Vulcan, în timp ce ar fi deținut și transportat cu un autoturism aproximativ 250 de grame de substanță cristalină.
Substanța urmează să fie expertizată.
Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au indisponibilizat și alte cantități de substanțe psihoactive despre care susțin că ar fi fost tranzacționate de bărbat.
Percheziții la locuința din Lupeni
În urma unei percheziții efectuate la locuința acestuia din municipiul Lupeni, au fost găsite și ridicate mai multe pungi și recipiente care conțineau substanță vegetală și substanță cristalină.
Anchetatorii au mai descoperit mai multe doze ambalate în folie, un cântar de precizie, obiecte care prezentau urme de substanță și alte mijloace de probă.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor din Vulcan și Lupeni și al jandarmilor.
Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
















