Un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit ușor, miercuri, 17 septembrie 2026, după ce a fost lovit de un autoturism pe DJ 209H, în localitatea Baia.
Accidentul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 11:53, iar la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în jurul orei 11:50, un autoturism Citroen circula pe DJ 209H, din direcția Fălticeni către Sasca.
La un moment dat, șoferul a surprins și accidentat un copil de 12 ani care s-ar fi angajat în traversarea drumului public printr-un loc nepermis, în fugă și fără să se asigure, din partea stângă către partea dreaptă, raportat la direcția de deplasare a mașinii.
În urma impactului, minorul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni.
Potrivit polițiștilor, copilul a fost diagnosticat cu contuzie la antebrațul drept, fiind încadrat ca rănit ușor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform primelor verificări efectuate de polițiști, responsabilitatea producerii accidentului ar reveni minorului, însă cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.














