Un adolescent în vârstă de 15 ani a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe o trotinetă electrică, pe o stradă din comuna Marginea.
Incidentul s-a produs miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 16:00, pe strada Speranței.
Potrivit informațiilor din anchetă, minorul se deplasa cu trotineta electrică atunci când și-ar fi pierdut echilibrul și ar fi căzut, suferind leziuni la nivelul feței.
Un bărbat care trecea prin zonă l-a observat pe adolescent și a sunat la 112, solicitând intervenția poliției și a unui echipaj medical.
Minorul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-facial provocat prin cădere. Acesta a fost încadrat ca rănit ușor și a rămas sub observație medicală.
Polițiștii au stabilit că, în momentul producerii accidentului, adolescentul purta cască de protecție.
Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză urmează să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dosarul fiind instrumentat de polițiștii Postului de Poliție Marginea.














