O femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns la spital după ce s-a accidentat în timp ce parcurgea un traseu montan de pe Via Transilvanica, în zona Vatra Moldoviței.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 11 august 2026, în jurul orei 20.00.
Femeia de 46 de ani se deplasa împreună cu sora sa într-o zonă împădurită de pe traseul Via Transilvanica, pe raza localității Vatra Moldoviței.
La un moment dat, cele două au ajuns pe o porțiune de drum în coborâre, acoperită cu pietriș. Femeia de 46 de ani a alunecat și a căzut, suferind leziuni la piciorul drept.
Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
În jurul orei 22.40, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați de personalul unității medicale cu privire la faptul că la Compartimentul de Primiri Urgențe fusese adusă o femeie care prezenta leziuni.
În urma investigațiilor medicale, aceasta a fost diagnosticată cu fractură de tibie și peroneu.
Femeia a rămas internată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc până în cursul zilei de 12 august, urmând să fie transferată la Spitalul de Urgență Hunedoara.
Aceasta le-a declarat polițiștilor că nu a fost victima vreunei fapte de natură penală sau contravențională și că s-a accidentat în urma căderii.
Potrivit poliției, verificările efectuate nu au ridicat dubii cu privire la circumstanțele în care s-a produs incidentul.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.














