Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Milișăuți, a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți, după ce și-a fi lovit sora în zona feței.
Incidentul s-a petrecut vineri, 31 iulie 2026, în jurul orei 19.15. Polițiștii din Milișăuți au fost sesizați prin 112 de o femeie în vârstă de 53 de ani.
Aceasta a reclamat că fratele său, aflat în stare de ebrietate, a venit la domiciliul ei și a lovit-o cu pumnul în față. Conflictul ar fi pornit după ce bărbatul a susținut că are drepturi asupra locuinței și că dorește să stea și el acolo.
Femeia nu a solicitat intervenția unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri.
În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe bărbat la locuința în care acesta stă fără forme legale. Potrivit oamenilor legii, acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate și nu putea comunica în mod coerent.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Orașului Milișăuți, unde a fost completat formularul de evaluare a riscului. Polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile.
Bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 20 de metri de sora sa și de locuința acesteia. Totodată, i s-a adus la cunoștință faptul că nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune.
Întrucât polițiștii aveau informații că bărbatul suferă de afecțiuni psihice, acesta a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
Femeia a formulat plângere penală, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.














