Un conflict de familie a avut un deznodământ neașteptat, după ce un bărbat din municipiul Suceava și-a reclamat fiica la 112, susținând că aceasta îi furase autoturismul. La scurt timp după ce mașina i-a fost restituită, apelantul a fost depistat chiar el la volan, având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul a fost sesizat la data de 10 iulie 2026, în jurul orei 15.07.
Bărbatul a sunat la 112 și a reclamat că fiica sa îi luase autoturismul Opel Corsa fără permisiune.
O patrulă din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Suceava s-a deplasat pentru verificări și a stabilit că mașina se afla la domiciliul femeii, în comuna Moara.
Autoturismul a fost recuperat și predat tatălui.
În fața polițiștilor, bărbatul a precizat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă împotriva fiicei sale pentru furt între rude.
În cauză a fost întocmit un proces-verbal de constatare.
Polițiștii au completat și formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că nu exista un pericol iminent. Bărbatului i-a fost înmânată și o cerere pentru solicitarea unui ordin de protecție în instanță.
Prins conducând chiar mașina reclamată ca fiind furată
După finalizarea documentelor, în timp ce se deplasau spre sediul Poliției, agenții au observat autoturismul Opel Corsa circulând pe strada Tinoasa, spre centrul comunei Moara.
Mașina a fost oprită pentru control.
La volan se afla chiar bărbatul care sunase anterior la 112 și își acuzase fiica de furt.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicat fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Fiica îi luase mașina tocmai pentru a-l opri să conducă băut
Din verificările efectuate a rezultat că femeia nu luase mașina cu intenția de a și-o însuși.
Aceasta ar fi mutat autoturismul la locuința sa pentru a-l împiedica pe tatăl său să conducă după ce consumase băuturi alcoolice.
În cele din urmă, temerea femeii s-a dovedit justificată: imediat după ce mașina i-a fost restituită, bărbatul a fost depistat conducând sub influența alcoolului.














