La data de 11 iunie 2026, polițiștii au organizat o amplă razie pe raza municipiului Fălticeni, desfășurată în două intervale orare, între 07.00 – 11.00 și 18.00 – 21.00. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră și verificarea respectării legislației în vigoare.
În urma controalelor efectuate, oamenii legii au constatat o infracțiune flagrantă, fiind depistat un șofer care conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere.
Totodată, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 59.624 de lei. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 196 de amenzi, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea lor cumulată fiind de 54.624 de lei. Dintre acestea, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză.
Alte patru sancțiuni, în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor.
În cadrul raziei, polițiștii au reținut două persoane, cercetate pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de articolul 371 din Codul Penal, privind tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, pe parcursul acțiunii au fost desfășurate numeroase activități de control și verificare. Astfel, au fost testate cu aparatul etilotest 134 de persoane, au fost legitimate 240 de persoane și au fost verificate 210 autovehicule.
Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus suspendarea a trei permise de conducere, retragerea a cinci certificate de înmatriculare, toate pentru lipsa inspecției tehnice periodice, precum și retragerea unei cărți de identitate a vehiculului.
Totodată, au fost efectuate verificări la 14 săli de jocuri de noroc și la două societăți comerciale, pentru a se asigura respectarea prevederilor legale specifice.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Fălticeni și în localitățile din împrejurimi.






















