Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din orașul Frasin, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând băut și fără permis de conducere.
Incidentul a avut loc în seara de 11 mai 2026, în jurul orei 22.05. Lucrătorii Poliției orașului Frasin desfășurau activități de control și supraveghere a traficului rutier pe strada Valea Seacă din localitatea Frasin, moment în care au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Opel Astra.
Șoferul s-a conformat și a tras pe dreapta, însă, după ce polițiștii i-au cerut documentele personale și actele mașinii, acesta a declarat că nu are documentele asupra sa și că nu deține permis de conducere.
Bărbatul a fost identificat ca fiind Mihai D., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în orașul Frasin. Acesta le-a spus polițiștilor că a consumat două beri înainte să urce la volan.
În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație foarte ridicată. Polițiștii l-au condus ulterior la Spitalul din Gura Humorului, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei exacte.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.













