La data de 12 martie 2026, în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava (VO2P), în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Suceava, împreună cu un tehnician criminalist din cadrul IPJ Suceava, pentru efectuarea cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 05.55, când o șoferiță de 66 de ani din municipiul Fălticeni, aflată la volanul unui autoturism Opel Zafira, circula pe VO2P din direcția Fălticeni către Siret.
La un moment dat, aceasta a efectuat manevra de întoarcere într-un loc unde această manevră este interzisă, moment în care autoturismul a fost acrosat de un Peugeot 307 care circula în aceeași direcție de mers, condus de un bărbat de 59 de ani din comuna Pătrăuți.
În urma impactului, șoferul autoturismului Peugeot a suferit leziuni ușoare. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava, unde medicii au stabilit diagnosticul preliminar de traumatism toracic ușor prin accident rutier.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
















