La data de 23 decembrie 2025, în jurul orei 17.12, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin SNUAU 112 de un bărbat din comuna Volovăț, care a anunțat că a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la umăr.
Polițiștii s-au deplasat inițial la domiciliul acestuia, însă nu l-au mai găsit, întrucât bărbatul se deplasase la Spitalul Municipal Rădăuți – CPU.
Ulterior, acesta a fost identificat la unitatea medicală, unde a declarat că, în jurul orei 17.10, se deplasa cu bicicleta pe strada Mihai Viteazul din comuna Volovăț, spre locuința sa. La un moment dat, s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul de pe marginea drumului.
După incident, bărbatul a ajuns la domiciliu, de unde a apelat 112 și a solicitat o ambulanță, acuzând dureri la nivelul umărului stâng. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a declarat că înainte de a urca pe bicicletă a consumat băuturi alcoolice, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a precizat că nu a fost victima vreunei fapte penale, evenimentul fiind provocat de neatenția proprie.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.













