La data de 16 noiembrie 2025, în jurul orei 11.19, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin 112 de către un bărbat, care a anunțat că, în zona Orizont, lângă pizzeria Luca, un bărbat manifesta un comportament agresiv.
Polițiștii au intervenit imediat, iar cazul a fost preluat de o echipă de lucru din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care a administrat probatoriul necesar. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana agresivă este Săvel R., implicat într-un conflict cu Cornel L. și fiul acestuia, Abel L..
Potrivit anchetei, în timpul altercației verbale, Săvel R. i-a amenințat pe cei doi cu acte de violență, după care a scos un briceag din buzunar, continuând seria de injurii și amenințări. Ulterior, acesta a provocat distrugeri autoturismului Mercedes-Benz în care se aflau cei doi, generând panică atât în rândul victimelor, cât și al trecătorilor, și tulburând ordinea și liniștea publică.
La data de 17 noiembrie 2025, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Săvel R. pentru două infracțiuni de „amenințare” și una de „tulburare a ordinii și liniștii publice”. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
În aceeași zi, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă. Instanța a respins solicitarea Parchetului și a dispus plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile, precum și eliberarea sa imediată.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.













