În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Suceava, a fost probată activitatea infracțională a unui tânăr de 23 de ani din municipiul Suceava, Oltean Andrei, cercetat pentru mai multe fapte penale, printre care furt calificat și act sexual cu un minor.
Potrivit anchetei, în perioada 16 iunie – 21 iulie 2025, tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei din Suceava, de unde ar fi sustras o butelie de gaz cu furtun, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.
Ulterior, pe 19 iulie 2025, în jurul orei 13.50, Oltean Andrei ar fi abordat o minoră de 16 ani în zona unui magazin din comuna Șcheia, după care ar fi mers împreună cu aceasta la locuința sa din Suceava, unde ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite.
De asemenea, polițiștii au stabilit că tânărul era suspect și într-un alt dosar, privind un furt comis pe 3 iulie 2025, când ar fi sustras o bicicletă dintr-un garaj de pe strada Mitocului, după ce a escaladat gardul imobilului. Prejudiciul de 800 de lei a fost recuperat integral.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 13 octombrie 2025, cele două cauze au fost reunite, iar față de Oltean Andrei s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
În aceeași zi, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Suceava, iar judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorilor, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Oltean Andrei a fost escortat și încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Iași, cercetările urmând să continue sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.












