La data de 19 mai 2025, în jurul orei 14.53, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava au desfășurat o acțiune de control pe strada Mihai Eminescu, în municipiul Suceava, vizând depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului.
Cu ocazia acțiunii, lucrătorii de poliție au efectuat semnale acustice și luminoase pentru oprirea unui autoturism marca Suzuki. La volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în Suceava.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, la secția UPU, pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei cu exactitate.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.













