You might also like
Într-o atmosferă rece și apăsătoare, luminată doar de câteva lumânări, părintele Alexandru Lungu descrie una dintre cele mai grele nopți din viața sa duhovnicească. O noapte în care, în timp ce se roagă pentru un nou-născut care tocmai a murit și pentru o mamă bolnavă, se simte copleșit de durere, neputință și tăcerea surdă a celor din jur.
Publicăm integral mesajul transmis de preotul Alexandru Lungu:
„E frig între pereții bisericii ca într-o noapte de toamnă îndepărtată. Lumânările sunt singurele care transmit puțină căldură… mă rog să nu cad. Fasciculele de lumină mângâie ușor Ceaslovul. Când nu am găsit soluțiile la probleme m-am aruncat spre Ea cu toată ființa mea. Scârțâie podeaua sub genunchi și tot ce se aude sunt sfârâitul lumânării și vreo mașină rătăcită târziu în noapte. Înainte să cobor spre Paraclis îmi scrie un prieten care mă implorase să îi port copilul nou născut în slaba mea rugăciune. Efrem nu mai este, a plecat după câteva zile de viață întrucât inima lui nu a rezistat operației. Nu am Om, îmi răsună obsesiv în ureche. Nu știu ce să îi răspund și mă apuc strâns de marginea Ceaslovului într-o încercare disperată de a nu claca sub durere. Citesc cuvinte care par să nu ajungă la inimă, aproape mecanic repet: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi. La un moment dat cineva bate în ușa de la întrare în biserică, pe la jumătatea Paraclisului, poate e iluzie sau ispită. Mi se lasă o răceală și mai apăsătoare pe șira spinării. Nu mă ridic de la rugăciune, ușa este descuiată, clar e doar o ispită să opresc rânduiala. Continui să avansez cu ruga dar inima nu se încălzește deloc, iar la fiecare stih mi se tot zvârcolește în ureche aceste cuvinte: Doamne, nu am Om! Dar eu știu că oricât ar fi de rece rugăciunea, ea trebuie dusă la final ca pe o datorie indispensabilă. Îmi aduc aminte că Lilica mi-a povestit cu câteva ceasuri înainte cât de mult își dorește să scape și să trăiască alături de cele 4 fete și cei 3 nepoți, pe care îi simte ca pe adevăratele ei medicamente care o poartă spre vindecare. Dar trupul îi este slăbit, de 7 ani se luptă cu această boală și pare că nimic nu a reușit să o stopeze. Acum se agață de această șansă ivită la orizont, imunoterapie, fiecare doză însumând 5000 de euro. Noi abia am ajuns la 7 doze, ne mai lipsesc încă 5. Are nevoie de oameni mulți pentru a reuși să și le procure. Ajung la finalul Paraclisului și urc în casă, sleit, obosit, aproape la fel ca la începutul rugăciunii. Nu am mai pățit asta și mă ridic iarăși să mă rog. Telefonul vibrează și îmi scrie tatăl unui copil care după luni de zile, tratamente costisitoare și un cancer agresiv ce nu părea să fie învins, se întoarce Acasă vindecat. Îmi scrie un mesaj de mulțumire și la final încheie așa: Ați fost omul de care am avut atâta nevoie… merg spre Liturghie și las fără iluzii aceste trăiri pentru voi toți. Vreau și Lilica să simtă că are alături oamenii care îi pot sprijini visul, acela de a trăi pentru oamenii pe care îi iubește atât de mult. Doamne, sădește mila și compasiunea în oamenii Tăi. Încă odată. Și pentru Lilica. Mai are 5 doze de adunat. 25.000 de euro. Sus inima!”
La acest strigăt se adaugă apelul răscolitor al lui Dani Cek, care trage un semnal de alarmă către toți cei care ar trebui să se implice, mai ales cei din Biserică:
„Unde sunteți, slujitorii lui Dumnezeu, când unul dintre voi se prăbușește sub greutatea durerii? Câtă tăcere poate încăpea într-o Biserică atunci când o soție de preot, o mamă a patru copii, o femeie credincioasă care a slujit cu blândețe și iubire alături de soțul ei moare încet, în timp ce noi ne rugăm, dar nu facem nimic?
Lilica, soția părintelui Dănuț Hohotă din județul Galați, nu mai are timp. Cancerul o sfâșie. Trăiește cu sabia morții deasupra capului, iar tratamentul care ar putea-o salva costă 60.000 de euro. S-au strâns doar 30.000 de euro. Iar eu nu știu cum să mă mai rog pentru ea. Restul? Lipsă de reacție. Nepăsare. Liniște apăsătoare.
𝐒̦𝐢 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛, 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐟𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞-𝐚𝐥 𝐯𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐮 𝐯𝐚̆ 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢, 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐢𝐧𝐞?
Nu mai ajung rugăciuni în șoaptă. Nu mai ajunge milostenia ascunsă. Acum e nevoie să strigați! Din altare, din amvoane, din toate bisericile țării! Duceți această durere în sufletul oamenilor care vă ascultă. Ați adunat mii de credincioși duminică de duminică, acum e momentul să-i faceți parte dintr-o luptă reală. Nu simbolică. Nu amânată. Nu de pe buze.
Lilica nu cere nimic. Dar noi, în locul ei, cerem totul. Cerem viață. Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?
Stați drepți în fața acestui strigăt și faceți ce trebuie. Ajutați! Spuneți! Distribuiți! Dați mai departe mesajul. Puneți conturile în mesaje, în predici, în mâinile enoriașilor! Fiți vocea care înduplecă cerul, dar și oamenii.”
