La data de 23 aprilie 2025, în jurul orei 12.00, a izbucnit un incendiu la un operator economic din comuna Bălăceana. Mai exact este vorba despre ferma producătorului de preparate din carne ”Băcănia Boierească”.
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu 5 autospeciale de stingere şi o ambulanță SMURD împreună cu lucrătorii voluntari de la SVSU Ciprian Porumbescu, Todireşti şi Bălăceana.
La sosirea echipajelor, ardea pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați instalația de afumare industrială.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Incendiul a fost lichidat.
A ars afumătoarea din hala de depozitare pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. S-au degradat pereții interiori ai halei, bunuri electrocasnice şi obiecte de mobilier.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic produs de un mijloc de încălzire tehnologic nesupravegheat sau supraîncălzit.
Datorită intervenției prompte a pompierilor militari suceveni şi lucrătorilor voluntari, a fost salvată intreaga construcție corp comun (hală de depozitare şi spații administrative) care se întinde pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.















