La data de 19 aprilie 2025, ora 11.00, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați telefonic de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Orașului Siret – I.P.J. Suceava despre faptul că un bărbat, domiciliat în satul Ciomârtan, comuna Zamostea, a decedat la data de 18 aprilie 2025, ora 17.00, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul locuia împreună cu fiica sa. În seara zilei de 13 aprilie 2025, în jurul orei 21.00, acesta s-a urcat pe magazia de lemne cu intenția de a da jos țigla de pe acoperiș, urmând să monteze tablă în locul acesteia.
În dimineața următoare, 14 aprilie, în jurul orei 06.00, o vecină l-a descoperit pe bărbat agățat de un picior de asteriala acoperișului, strigând după ajutor. Aceasta a alertat vecinii, iar împreună cu fiica victimei au reușit să îl coboare. Bărbatul era conștient, însă starea sa generală era vizibil alterată.
În aceeași zi, în jurul orei 17.00, fiul său l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat pentru investigații medicale. Din păcate, două zile mai târziu, pe 18 aprilie, s-a constatat decesul acestuia.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.













