La data de 11 august 2022, în jurul orei 13.00, o femeie din comuna Dărmănești a sesizat 112 despre faptul că a fost lovită de către soțul său.
Cei doi soți locuiesc împreună într-o casă din comuna Dărmănești. În acea zi, pe la ora 12.30, în timp ce aceștia se aflau la domiciliu, din cauza unor neînțelegeri familiale între cei doi s-a iscat un scandal în urma căruia s-au lovit reciproc.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului constatându-se că în cauză nu există un pericol de natură a genera un risc iminent pentru integritatea fizică ori libertatea unei persoane astfel că în cauză nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ambii soți au dorit să depună plângere penală unul împotriva celuilalt pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.













