La data de 3 octombrie 2024, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mușenița au fost sesizați de către un localnic al comunei Mușenița despre faptul că în acea zi l-a găsit decedat pe Radu Lăzărescu (51 de ani), la locuința de domiciliu.
Din primele verificări s-a constat că defunctul locuia singur. Comunitatea susține că acesta nu mai consuma băuturi alcoolice de circa 10 ani și cu banii nu statea deloc bine. De asemenea, cadavrul prezenta o serie de plăgi înjunghiate, inclusiv în zona gâtului.
Prin efectuarea autopsiei s-a constatat că plăgile nu au fost provocate accidental, ci de o mână criminală.
Acum, anchetatorii încearcă să dea de mâna ucigașului.
În primă fază a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.













