La data de 5 august 2024, în jurul orei 15.20, o femeie din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, a sesizat Poliția despre faptul că a fost împinsă de soț, pe treptele blocului în care locuiește.
În acea zi, pe la ora 15.00, în timp ce femeia se afla la domiciliu împreună cu soțul ei, Ovidiu F., pe fondul geloziei acestuia din urmă, între cei doi s-a iscat un conflict verbal, moment în care bărbatul a împins-o pe soția sa pe scările locuinței, aceasta căzând.
De asemenea, femeia a spus că a fost victima violenței domestice din partea soțului ei și la data de 4 august 2024, pe fondul aceluiași motiv, al geloziei excesive a sus-numitului. La acea dată a fost lovită de către acesta cu palma în zona feței, creându-i o echimoză la nivelul ochiului drept, însă nu a apelat la organele de poliție.
Cu ocazia întocmirii formularului de evaluare a riscului de către polițiști la UPU Suceava, unde a fost transportată victima, a reieșit faptul că există risc iminent pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. Victima s-a opus în această privință.
De asemenea, femeia nu a dorit să depună plângere penală împotriva soțului ei pentru infracțiunea de violența în familie.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violență în familie.













