La data de 3 iulie 2024, în jurul orei 10.45, un bărbat din municipiul Suceava a sunat la 112 și a sesizat faptul că vecina sa a fost lovită de către concubinul ei.
Se pare că, în acea dimineață, pe la ora 10.15, în timp ce femeia în vârstă de 58 de ani se afla la domiciliul din cartierul Ițcani, municipiul Suceava, a avut o discuție în contradictoriu cu concubinul în vârstă de 54 de ani, din comuna Hlipiceni, județul Botoșani, legată de faptul că aceasta nu i-a pregatit de mâncare, apoi a lovit-o cu palma fără a-i provoca leziuni.
Victima nu a solicitat intervenția unui echipaj medical pentru acordare de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind că nu există risc iminent asupra vieții și integrității femeii.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.













