La data de 5 iunie 2024, în jurul orei 13.00, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că o persoană a decedat în interiorul magazinului Penny din localitatea Vatra Dornei.
Victima, un bărbat de 53 de ani, locuia singur, într-un apartament situat, în municipiul Vatra Dornei.
În ziua cu pricina, acesta s-a deplasat la magazinul Penny, aflat pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei. După ce a pus mai multe produse în coș, în momentul în care a ajuns la standul de legume și fructe i s-a făcut rău, căzând pe sol. Din acest motiv a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul persoanei în cauză.
În urma examinării exterioare, cadavrul nu prezintă urme de violența pe corp. Victima era cunoscută cu afecțiuni medicale cardiace severe.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.













