La data de 4 iunie 2024, în jurul orei 20.40, o femeie (34 ani), din orașul Gura Humorului, a sunat la 112 și a sesizat faptul că soțul a băut și este agresiv.
La fața locului a intervenit un echipaj de jandarmi, care a identificat-o pe reclamantă. Aceasta a sesizat că soțul său, Cristinel G. (44 ani), din aceeași localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-a adresat amenințări.
Cei doi soți au fost conduși la sediul Poliției Orașului Gura Humorului, unde s-a stabilit că în cursul zilei de 4 iunie 2024, individul a consumat băuturi alcoolice, respectiv bere și vodcă, iar pe fondul consumului acestora, a adresat soției amenințări, precum și cu faptul că va incendia locuința.
Femeia a menționat că nu a fost agresată în niciun mod de către soțul său, acesta adresând doar amenințări cu acte de violență.
Având în vedere comportamentul deviant al bărbatului, acesta a fost condus la Spitalul Orașului Gura Humorului, de unde a fost transportat către Spitalul de Psihiatrie Burdujeni, în vederea internării.
Femeia nu a formulat plângere penală împotriva soțului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii, cauza urmând a fi soluționată procedural prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând că există un risc iminent asupra victimei, aceasta opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu.













