La data de 13 martie 2024, în jurul orei 19.40, polițiștii din Adâncata au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Suceava despre faptul că la UPU Suceava a ajuns cu ambulanța un bărbat din satul Călugăreni, comuna Adâncata, care a căzut de pe bicicletă și s-a lovit.
Se pare că, în cursul acelei zile, bărbatul a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate, iar în jurul orei 18.30, încercând să se deplaseze cu bicicleta spre domiciliul său, pe DC 54, pe raza satului Călugăreni, comuna Adâncata, întrucât se afla în stare avansată de ebrietate, individul s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă, lovindu-se la nivelul capului.
La fața locului, în urma sesizării prin 112, s-a deplasat un echipaj ambulanțier care l-a transportat pe bărbat la UPU Suceava, în vederea efectuării unui consult de specialitate, având ca prim-diagnostic ”traumatism cranio-cerebral”.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat cu 1.320 de lei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.













