La data de 5 decembrie 2023, orele 14.00, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat din municipiul Suceava, cu privire la faptul că, la data de 27 noiembrie 2023, soția sa a comandat mai multe bunuri de pe un site și a primit altele în loc.
Echipa operativă din cadrul Biroului Investigații Criminale a stabilit că la data de 27 noiembrie 2023, soția reclamantului a comandat de pe pagina de Facebook ”Pamba” trei rochii de damă. În data de 4 decembrie 2023, coletul a fost expediat la domiciliu, fiind primit și achitat. Ulterior, la deschidere, soția reclamantului a constatat că în interior se aflau 3 tricouri în loc de 3 rochii. Prejudiciul a fost estimat la suma de 225 de lei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru înșelăciune.














