La data de 5 noiembrie 2023, ora 17.40, patrula de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe str. Principală din satul Ruși, comuna Forăşti, județul Suceava autoturismul condus de către un bărbat din municipiul Rădăuți.
Având în vedere faptul că șoferul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,52 mg./l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge.
Întrucât șoferul nu avea asupra sa permisul de conducere, s-a procedat la interogarea bazelor de date ale Poliției Române, constatându-se faptul că are permisul de conducere reținut, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru sâvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.













