Plutonierul adjutant Radu Pețenghea a fost medaliat cu aur la “Concursul – Semtex Grand Prix 6” desfășurat în incinta Casei de Cultura Suceava pe data de 29 octombrie, unde a obținut locul I la categoria „Culturism Masters Open”.
„Pentru colegul nostru sportul a fost și rămâne un aliat de nădejde, care îi dă puterea de a susține un efort prelungit în îndeplinirea misiunilor încredințate pentru salvarea semenilor, a bunurilor acestora și a mediului, dar și claritatea de a lua cele mai bune decizii în situații limită. Felicitări Radu încă o dată pentru performanțele obținute și dăruirea de care dai dovadă! Suntem mândri de tine”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.














