La data de 29 iunie 2023, orele 16:00, în timp ce polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului efectuau patrulări pe raza de competență, au oprit pentru control pe DJ 178E de pe raza localității Pîrteștii de Sus, comuna Cacica, jud. Suceava, autoturismul condus de către un bărbat cu domiciliul în satul și comuna Poieni-Solca, jud. Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ajuns la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, șoferul a refuzat pe bază de semnătură în fața cadrelor medicale și a organelor de poliție recoltarea de probe de biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prev. și ped. de art. 337 din Codul Penal, cauza urmând a se soluționa procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.













