La data de 6 mai 2023, în jurul orei 20.30, o femeie în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava, a sunat la 112 și a reclamat faptul că vecinul a lovit-o.
Apelanta a susținut că, în timp ce a coborât din locuința personală cu scopul de a întinde rufele în spatele blocului, a avut niște divergențe cu un vecin în vârstă de 71 de ani, care a lovit-o ușor.
Bătrânul de 71 de ani a confirmat faptul că a avut niște divergențe cu vecina sa, iar în urma acestor neînțelegeri, cea din urmă l-a lovit cu palmele în zona feței. Totodată, bărbatul a spus că în urma altercației, femeia i-a rupt rama ochelarilor.
Ambele persoane implicate în eveniment au refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Femeia a depus plângere penală pentru lovirea sau alte violențe, iar bărbatul a depus plângere pentru lovirea sau alte violențe și distrugere.














