La data de 3 aprilie 2023, pe la ora 15.00, o femeie de 42 de ani s-a adresat polițiștilor din orașul Liteni cu o plângere prin care a susținut că în data de 31 martie 2023 a fost victima infracțiunii de amenințare.
Reclamanta a avut o relație de concubinaj timp de circa șase ani cu un bărbat de 50 de ani, mai exact cu vecinul de vis-a-vis. În urma unor neînțelegeri, femeia a luat decizia de a încheia relația cu bărbatul.
La data de 31 martie, pe la ora 17.00, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie cu acte de violență. În urma acestor amenințări femeia a susținut că i s-a creat o stare de temere, iar după vreo trei zile de la momentul evenimentului s-a adresat Poliției.
Oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului, în urma căruia s-a impus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. Polițiștii l-au informat pe bărbat că timp ce cinci zile nu are voie să se apropie de femeie și de locuința acesteia.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare.














